ED SHEERAN, concert în București, pe 3 iulie 2019. Nu poți cumpăra decât BILETE PERSONALIZATE

ED SHEERAN, concert în București, pe 3 iulie 2019. Nu poți cumpăra decât BILETE PERSONALIZATE
Publicat: 20/09/2018, 13:58
Actualizat: 25/03/2019, 20:15

Turneul lui Ed Sheeran are loc în perioada mai-august 2019 și se va desfășura în Franța, Portugalia, Spania, Italia, Germania, Austria, România, Republica Cehă, Letonia, Rusia, Finlanda, Danemarca, Ungaria, Islanda și Marea Britanie, potrivit edsheeran.com.

Biletele pentru concertul de pe Arena Națională vor fi puse în vânzare pe 27 septembrie, la ora 12.00, anunță organizatorii concertulului, Barracuda Music.

Cântărețul britanic Ed Sheeran, deținător a patru premii Grammy, considerat un fenomen al genului folk-pop, este cel mai bine vândut artist al anului 2017, a anunțat, în februarie, International Federation of the Phonographic Industry, organizația care reprezintă interesele industriei de înregistrări muzicale la nivel global.

Albumul lui Sheeran „Divide”, al treilea din cariera sa, a fost cel mai bine vândut material discografic anul trecut, iar „Shape of You” a fost single-ul care a înregistrat cele mai mari vânzări, potrivit organizației.

La finalul anului 2017, Ed Sheeran a primit Ordinul de Excelență al Imperiului Britanic pentru serviciile sale aduse domeniilor muzicii și acțiunilor caritabile. A câștigat o gamă largă de premii pe parcursul carierei sale, inclusiv patru Grammy, patru Ivor Novello, cinci BRIT Awards, șase Billboard Awards.

Ed Sheeran și echipa sa au o politică foarte strictă legată de vânzarea neetică a biletelor prin intermediul site-urilor secundare sau al altor metode neoficiale. De aceea, numele cumpărătorului este imprimat pe fiecare bilet. O persoană poate comanda în numele său maximum patru bilete, iar, la momentul în care se face accesul la spectacol, cel puțin numele de familie imprimat pe bilet trebuie să corespundă cu documentul de identitate prezentat. Celelalte trei posibile persoane pot avea acces doar împreună cu posesorul cărții de identitate. La cerere, trebuie prezentată și dovada plății biletelor, atenționează organizatorii.

Biletele vor fi puse in vanzare incepand cu data de 27 septembrie, la ora 12:00 pe site-ulwww.eventim.ro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×